QIGONG DINAMIC și forme de TAI CHI – exersări online

Data:
11/05/2020

Ora:
19:00 - 20:15


*** La această exersare pot participa și începătorii.

QIGONG  se poate traduce prin “lucru cu energia” (qi=energie, gong=lucru); mai mult decât atat însă, qigong-ul este un sistem de cultivare a sănătății, de autocunoastere și evolutie spirituală, este un mod de viață. Cu o vechime de peste 5000 de ani, a devenit astăzi cunoscut în întreaga lume, fiind considerat de Organizația Mondială a Sănătății, alături de Taijiquan (Tai Chi), drept una din cele mai eficiente modalități de păstrare a sănătății.
Ansamblul practicilor din qigong și medicina tradițională chineză ne ajută să avem imunitate crescută, echilibru emoțional, minte liniștită, formă fizică armonioasă, flexibilitate, o funcționare mai bună a sistemului digestiv, circulație îmbunătățită a fluidelor în corp și are efecte dovedite în cazul unor afecțiuni precum: insomnie, hipertensiune, osteoporoza, depresie.

Vom învăța și practica împreună în această clasă forme dinamice de qigong:

– tehnici de relaxare;
– exerciții de respirație;
– exerciții pentru creșterea energiei și deplasarea ei pe canalele energetice;
– exerciții pentru echilibrarea sistemului nervos, endocrin, osteoarticular,
dar și automasajul unor puncte de pe meridiane.

 

Vom adăuga practicii Qigong-ului exersarea unor forme de bază din TAI CHI stilul Yang.

În medicina chineză tradițională se consideră că starea de sănătate se atinge atunci când organele interne sunt pline de energie (Qi), când Qi-ul circulă liber pe meridianele energetice, când mintea este liniștită și sufletul împăcat. TAI CHI-ul și QIGONG-ul ne ajută să găsim această armonie în mod natural.

Exersările  se vor ține pe platforma Zoom Online Meetings.

Înscrieri și informații: email contact@fiveelements.ro /whatsapp 0723928558.